sâmbătă, 9 martie 2013

Cum am învăţat controlul ejaculării


"Unul din primele lucruri pe care a trebuit să le învăţ după ce am studiat cu Mantak Chia a fost să-mi controlez ejacularea şi să redirecţionez energia ei atunci când sperma voia să se reverse în afara corpului. A trebuit să învăţ să „injaculez” (ca să citez o frază din filmul Bliss) în pragul orgasmului, conducând energia vieţii astfel generată înapoi în corp, mai degrabă decât să o las să-mi scape într-o excitaţie necontrolată. Este o neînţelegere comună în rândul bărbaţilor, cum că ejacularea şi orgasmul sunt cumva legate inextricabil. Femeile sunt în mod natural echipate pentru a fi multiorgasmice, dar trebuie să fie un pic antrenate sau să se antreneze singure pentru a accesa această posibilitate latentă.

Bărbaţii pot şi ei să-şi dezvolte o calitate comparabilă, dar trebuie mai întâi să părăsească ideea greşită că orgasmul şi ejacularea masculină sunt acelaşi lucru. Un bărbat poate avea orgasme multiple fără să ejaculeze şi astfel să-şi menţină dorinţa şi erecţia un timp indefinit. Am reuşit să mă antrenez astfel încât să mă apropii cu 98% de punctul non-retur, apoi să ridic energia generată în centrul sexual şi s-o direcţionez rapid prin corp către creier. Odată ce toate punctele cheie din creier sunt hrănite, glandele pituitară şi pineală, sistemul limbic (creierul emoţional) şi amigdala, înainte să direcţionez energia pe partea din faţă a corpului, mă scald într-un şuvoi de extatic. Ceea ce s-a întâmplat este că m-am abandonat într-un orgasm cu tot corpul, în loc să mă limitez la o experienţă localizată genital.

La fel cum universul îşi consumă propria energie pentru a se menţine, energia mea sexuală îmi hrănea fiecare celulă şi îmi dădea mai multă putere pentru a-i dărui Christinei iubirea şi impetuozitatea de care ea avea nevoie în timp ce făceam dragoste. La început, urmând recomandările maestrului Chia, am practicat ceea ce el numea „marea tragere” de unul singur. E o adevărată prestidigitaţie lingvistică pentru occidentali să descifreze coloratele descrieri chinezeşti: extragerea nectarului din esenţa vieţii în timpul excitaţiei sexuale, din palatul spermei până în Lotusul de Aur al centrilor din creier.

Trebuie să recunosc că la început n-a fost uşor să stăpânesc controlul ejaculării. E greu să spargi un obicei şi câteodată mă simţeam ca un pistolar într-un duel cu mine însumi pentru a-l apăra pe „Nu e OK să ejaculezi”. Tehnica pentru începători care ne-a fost arătată era să ne încleştăm pumnii, picioarele, fesele, perineul şi dinţii şi să inspirăm foarte repede de nouă ori pe nas, chiar înainte de punctul non-retur al eliberării spermei. Şi a funcţionat! La început, mai aveam şi câte o ratare ocazională. Dar apoi… succes. În mod repetat! În scurt timp am dobândit arta de a-mi controla ejacularea. Singura problemă a fost când m-am dus la dentist, trei săptămâni mai târziu şi mi-a zis: „Ce-ai făcut? Ţi-ai spart trei plombe!” "

"Erosul Înălţător" de John Maxwell Taylor, Fragment din Capitolul 3 - Stiinta in budoarul lui Tao

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu