luni, 8 aprilie 2013

Iubirea ideală te ajută să te cunoşti



In relaţia ideală, vom primi continuu o reflecţie vibraţională perfectă a noastră înşine şi vom returna acelaşi lucru partenerului nostru la fel de natural ca şi respiraţia. Aceasta nu înseamnă că nu vor exista neînţelegeri şi că totul va fi numai lapte şi miere neîncetat. Cu toţii avem zone umbrite, iar partenerul perfect le va oglindi de asemenea şi pe acestea. Dar vor fi reflectate într-un asemenea mod, încât vom putea destul de uşor să suportăm ceea ce vedem despre aceste umbre ale noastre sau ale partenerului nostru. Chiar şi întunecimile noastre se vor potrivi într-un fel în care aceasta ne va ajuta să creştem, pentru că numai devenind responsabili pentru ele vom înceta să le mai proiectăm asupra celuilalt.
 
Faimoasa declaraţie a lui Jung, cum că "Nu devii conştient imaginându-ţi lucrurile în lumină, ci înţelegând întunericul" se aplică şi aici. Iubirea luminează întregul nostru psihic şi scoate la iveală nu numai aspectele bune despre noi, care ne plac atât de mult, ci de asemenea şi părţile mai neplăcute ale naturii noastre, pe care am prefera să nu le vedem. Aceste aspecte se declanşează când suntem într-o relaţie. Se petrece ceva care scoate la lumină anumite reacţii ale noastre ce nu sunt chiar ideale. Dacă în acel moment putem să ne asumăm responsabilitatea pentru propriile aspecte neplăcute, în loc să dăm vina pe partenerul nostru pentru că le-a provocat, putem învăţa să încetăm să mai acţionăm în conformitate cu tendinţele noastre inconştiente.

 Evident, să ai un partener care lucrează ca şi tine pentru îndeplinirea aceloraşi scopuri, ajută. Din păcate, adesea alchimia dintre tipurile celor doi este atât de inflamabilă, încât integrarea umbrelor şi armonia pe termen lung sunt imposibile. De aceea este vital să alegem partenerul romantic potrivit, acela cu care chiar şi lucrurile "greşite" se completează şi putem să lucram cu ele.

Fragment din capitolul 4 - Cum să-ţi găseşti iubitul potrivit - din cartea Erosul înălţător de John Maxwell Taylor

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu